Saptamana trecuta dl ministru a participat la una din intalnirile de lucru pe care AFIR-ul le are cu diferiti parteneri implicati in procesul de absorbtie al fondurilor europene, intalniri care ar trebui sa aiba rolul diminuarii birocratiei si simplificarii procedurilor de lucru.

Am vazut, pe majoritatea canalelor de informare online, ca dl DAEA cu oaia (asta ca un fel de paranteza ca tot m-a sunat un beneficiar ca vrea o investitie cu prelucrarea lanii:))) s-ar fi suparat tare ca cei de la AFIR nu ar fi atins target-ul stabilit pentru luna iulie, august, ori ceva in genul, ca de multe ori nici nu conteaza, ca tot in urma suntem:)). Dar lasand gluma la o parte si pornind de la declaratia dl ministru am putea enunta si noi niste pareri, evident din umila noastra pozitie de consultanti.

Am stabilit un mod de lucru, o analiză pe fiecare județ și fiecare regiune pentru că este obligatoriu să urmărim obținerea fiecărui cent din fondurile europene pe care le are România la dispoziție. Este o misiune extrem de importantă. La această întâlnire de lucru trebuie să identificăm măsuri clare pentru atingerea țintei de absorbție pentru luna august și de aici perspectiva pentru acest an. Cifra este exactă și misiunea lor asemenea! Trebuie să înțelegeți că este nevoie de o mobilizare maximă. Această instituție, AFIR, este făcută pentru a asigura absorbția fondurilor europene. Nu aveți alt obiectiv. Prea mult am suferit din cauza lipsei de angajare de până acum în rezolvarea problemelor acestei țări.”

  1. As fi tare curioasa ce inseamna „analiza pe fiecare judet” si cine, mai exact, ar trebui sa faca aceasta analiza. Nu de alta, dar daca se analizeaza mortul pe el, ar fi cam dificil sa identificam intr-adevar problemele. Drept dovada, cel putin pentru mine, ar fi comunicatul AFIR-ului privind motivele neeligibilitatii pentru 4.1a, comunicat postat pe site-ul AFIR, dupa cel cu intalnirea de lucru de la Craiova. Daca ne uitam in acel comunicat este lesne de inteles ca vinovatul este tot consultantul, ca nu a inteles bine conditiile de eligibilitate, desi ele au fost enumerate de la inceput in Ghidul solicitantului. Si daca ar fi asa, (avand in vedere ca au fost depuse  proiecte cu o valoare de 164,8 milioane de euro din care doar 2,1 milioane de euro au fost decontate pana in prezent, evident o mare parte din cele 164.8 mil reprezinta si proiectele neeligibile) nu s-ar ridica si urmatoarea intrebare: „Da oare ghidul este suficient de bine elaborat pentru a fi inteles de toata lumea si a nu exista portite de interpretare?”. Nu de alta dar ma gandesc ca prostii care au intocmit proiectele pe 4.1 sunt tot aia care au intocmit si pe 4.1a, si pe 6.4 si pe 4.2. Cumva, a venit dl. ministru si a cerut analize, iar baietii, s-au gandit sa le ofere, si in stilul caracteristic ” consultantul..consultantul..”.  Stai mai nene ca nu e chiar asa. De exemplu:
  • la una din discutiile la care am participat, un domn cunoscator intr-ale pomiculturii (cu zeci de ha infiintate deja) s-a plans de faptul ca costurile standard sunt cu  mult depasite si ca preturile reale ar fi cu mult mai mari.
  • 41.a de multe ori imi aduce aminte de fosta 221, sub-masura, care la Iasi o buna perioada de timp, a avut in singur proiect implementat, sa imi fie cu iertare daca gresesc. Da, din pacate, cei mai multi experti sunt obisnuiti sa complice pana peste cap lucrurile.
  • exista experti care nu cred ca citesc in fiecare sesiune Ghidul solicitantului, cel putin asa reiese de multe ori din intrebarile lor.
  • ca si o alta problema, de pe baricada achizitiilor, saptamaniile trecute o achizitie nu a fost avizata pentru ca solicitantul avea prea putine  caracterisitici tehnice minime obligatorii in invitatia de participare. Evident ca contestatia a fost acceptata, dar asta nu inseamna decat intinderea nervilor unui om, om care va duce buhul negativ despre fonduri si la alti doritori.
  • exista persoane care nu dau 2 lei pe superiori lor si din pacate asta se intampla in sistemul public din Romania. Prin urmare, o analiza a activitatii lor, atata timp cat statul nu ii poate concedia, si ei stiu foarte bine asta, este fix pix. Statul si in speta agentia nu are o solutie pentru expertii care nu isi fac treaba. In general activitatea expertilor nu este analizata pe niste criterii reale si sustenabile. Exista in agentie, oameni seriosi, care evalueaza proiecte de le sar capacele, dar in acelasi timp, exista experti care stau pe un singur proiect si il ingroapa si pe ala.
  • la vizita pe teren unii experti fac afirmatii de genul „lasa ca sunteti tineri, depuneti si la anul”, „dvs. aveti serviciu si sotia la fel, exista fermieri care traiesc din agricultura, pentru ei sunt mai importante proiectele”. Este normal asa ceva? Sa vii si sa vorbesti verzi si uscate, de parca ai fi la piata, ori de parca tu personal, din sacul tau cu bani ai imparti in functie de culoarea ochilor?
  • pe sM 4.2. in prezent sunt disponibili 60 mil, doar pentru partea de creare si pana acum s-au depus proiecte de 10 mil, in conditiile in care suntem deja la jumatatea celui de al 2lea prag de calitate. Acolo care ar mai fi problema, tot slaba intocmire a cererilor de finantare?

2. „Este o misiune extrem de importanta„. Da este, pentru noi prostii care inca mai credem ca se mai poate schimba ceva, pentru fermierii care inca mai viseaza la utilaje noi si pentru cei care inca se mai uita pe cer si se roaga sa nu ii loveasca grindina pana ce nu termina vecinul. Da, in timp ce la 4.1a AFIR vine si se lauda cu 2.1 mil euro plati efectuate, exista sM pentru care exista proiecte eligibile FARA FINANTARE. Asta pentru ca unii, gen Potorica, ne vorbesc despre maturitatea proiectelor. Probabil ca si polonezi o ard pe maturitate maxim.

3. „Această instituție, AFIR, este făcută pentru a asigura absorbția fondurilor europene„. Pe aici am simtit cum imi crapa obrajii de ras. Pacat ca realitatea este cu totul alta. A se vedea putinele exemplificari de la punctul 1. Aceasta institutie este facuta numai pentru ea.

4. „Prea mult am suferit din cauza lipsei de angajare de până acum în rezolvarea problemelor acestei țări.”  Intr-adevar prea multi sufera si au suferit din cauza unor oameni care nu sunt in stare sa apere interesele Romaniei, care ii acuza de hotie si se cred procurori. Prea multe proiecte aruncate in nepasare, in faliment, distrugere psihica si din pacate cazuri mult mai grave de oameni care nu mai sunt printre noi pentru ca tanti X sau nea Y i-au acuzat de conditii artificile si le-au spus ca trebuie sa dea toti banii inapoi. Poate de la birou sunt doar niste proiecte, sau doar niste hartii, insa in spatele lor sunt oameni, sunt destine, sunt vieti. Un IRD nu este doar o hartie, nu este o sarcina de serviciu.

Ehee..cam asa stau lucrurile, evident din partea „consultantul nostru..prostul nostru”. Oricum pe principiul „afara ploua si noi la caldurica stam”

Proiecte de succes si nervi de otel!


No Comments on “Analize..analize..si absorbtie..cand o fi!!!”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>